geluungureanublog

Atunci când ne-au fost răpițigermenii inocenței,și-o parte din căldura privirilor,ne-a rămas dezvelităcastitatea și embrionulispitei abia plăsmuit. Doar voalul rebel ne-a luat apărarea și el, răsucit, tulburat de falsa răsplată a mângâierii. Mai mult decât aproapegura grotei asmute spre noispirite-nrăiterezidente-n așteptaresub bolți;de țurțuri convertite (Din vol. Antet lăuntric. Pentru conformitate)

Mă opun brizeilângă vele compromisece nu pot să mâne barca.Lacrimi de neputință cătrepieirea încă adormităatârnă de regretul zileide iericând păsări prevestitoare aucântat pe catargedespre azurul pierdut;tandrețea amară;orgolii plăpânde, și despre legendecu sfârșit ce va urma…

De mâine vreau să-miadâncescdesăvârșireachitită până-acumdoardin nimicuri. Reveria-adâncă-mi aflăregăsireachiar dacăsunt îngrijoratmai grav decât un căpitanpe nava-i jumătatescufundată.

Nu știu din a cui poruncăs-au răspândit atâtea adâncuri,și fără noimă șerpuiescneliniștitele alei. Când se va limpeziamestecul dechipuri fără nume,doar suflete imparevor cuteza pe drum,să aflenumai pentru elecum lacom ninge pustiulpostum.

Pavele în fața casei, tip cărămidă. Loc ideal pentrudesene și coloraturi abstracteconforme vârstei nepoților. Eu, alături,încerc să-nseilez o naiadă. Iuliatrasează linii oblice pentru privirea amenințătoareși acidă a monstrului. Zia trage creta în semnde codiță la trifoi. Iulia bandajează oinimioară pe fâșia din hârtie pentru sticla cu vinroze. Zia se miră și colorează-n roșu trei petalede…

Sunt aici. Stăpân pe lucrurileși-nchipuirile mele;n-am trecut niciodatăgranița certitudinii spreliniști uniforme și nicideasupra prea multnu am ajuns, deteama unuisus prea nemilos.Din simțirea fină pot săvă dau și vouă, chiaracum,celor care numiți locul acestasimplu ― poezie.

…numai că privirea ignorăprafuldepus mai peste tot; se opreștetotușipe pat, unde,sub pătură parcă se maiaudpufăituri fantasmaticesacadate-n tandem.Dantela perdelei a fostprinsă neglijent îngeamul închis ―de jos pare că cineva face cumâna,în semn de ajutor. Dualitateaexistenței, odatăimpecabilă, rămâne-nsihăstrie, tăiatăneproporțional întrepenel și acuarelă.

Început prea evident n-a existat. Îți spun: în fiecare noapte visez doar brațe-ncrucișate. Aș fi putut lăsa semne ori ceva scris printre lucruri, să se creadă lipsa intenției. Dar toată lumea-ntoarce capul; mai bine stau la rând să mă pot apropia din când în când. Singura speranță este ca tabloul „Cap de copil” să rămână…

Efemeridele nu vorbesc. Nici numănâncă cine știe ce, neavând timp ladispoziție. După ce își fac treaba, mor. Noi,oamenii, am învățat multe de la animale, darde la silfide și efemeride, nimic. Cercetânddacă pe urmele noastre calcă nelegiuiți saupăcătoși, ne-am rătăcit de panică orirușinați de noi înșine. Să zicem că nu suntem nici buni, nici răi ―doar…

Cum aș putea să deosebesc o dorință de un ideal? Lucrurile, așa cum merg, mi-au eclipsat conceptele. Aplic resetările și pornesc din nou cu logica proiecției, apoi planul, verificarea                                   provizorie (să nu am surprize în final). Un bun amic îmi atrage atenția: de ce nu pui note de subsol, vei fi acuzat de plagiat……