Apărut în 2024, la editura Eikon București

Din cartea UN SEMN SUPRAREAL

Progresie

Binefacere trucată, în ajunul
nunții de diamant.
Poeții presupun ceva,
ba chiar fac pariuri cu pepite false.
Litoralul se supraaglomerează;
căutătorii de cochilii
se-ncurcă în plasele pescarilor,
scot mai mult cranii
eșuate.
Grav rănit în orgoliu, un
vânzător ambulant dă cu
taraba de pământ,
jură că se apucă de scris.
Pe marile bulevarde, dantele și
resentimente foșnesc fără
nicio logică.

Statu-quo

Nu se mișcă mai nimic. Doar
umbra mea se scarpină
nervos. Toamna găsește gospodarii
cu ochii fixați în golul
cerului. Singurul adevăr e pomul
în care atârnă un măr zbârcit.
Tăcerea se odihnește într-un
vârf de opincă,
nimeni nu are ceva
împotrivă.
Dacă ar fi să se întâmple oarece
prin constelații, va fi
afectată umbra mea,
ochii gospodarilor, precum și
vârful opincii.

Statu quo
Rien ne bouge
seule mon ombre se gratte nerveusement.
L’automne surprend les maîtres de maison
le regard fixé sur le vide du ciel.
La seule vérité est l’arbre
où pend une pomme ratatinée.
Le silence repose
sur le bout de la poulaine,
personne n’y trouve à redire.
Si quelque chose se passait
à travers les constellations, cela affecterait
mon ombre, les yeux des maîtres de maison
et la pointe de la poulaine.

(Tradus de scriitoarea și traducătoarea Amalia Achard)

Din cartea REMEMBER YOUTAN POLUO

Poemul SPECTRU va fi urmat de o scurtă decriptare (analiză literară de specialitate)

Impuls

Cu nalba prinsă-n păr,
încerci să câștigi ceva din
aroganța primăverii.
Fără prea multe vorbe,
te alături revoluției timpurii
a nimbușilor;
gesticulezi în culise, sufleor
unui actor uituc: de ce
ai împrumutat inelul de
logodnă chiar în preziua
nunții,
iar arcuirile sprâncenelor,
ca model pentru păsările
călătoare, mirate în exces
de noul parcurs?

Spectru

Îmbrățișările au redus spațiile —
rămase doar contur.
În avanpremieră îmi derulezi
vise — habitatul premoniției
din jilțul bolnav.
*
Pe turla bisericii a crescut
o levănțică; cine a luat crucea și
a pus în loc sămânța?
— Tu, care cea mai frumoasă
ai fost o singură dată:
când am întrebat cine ești
și te-ai ascuns iute
înapoia buchetului cu
flori de câmp.

Analiză literară

Este un poem ca o efigie pentru dragostea platonică. Îmbrățișarea nu reprezintă intimitatea, din contră o reduce la un simplu simbol. Iubirea nu este nicidecum în veridicul imediat, este doar un contur, o formă fără volum.. Elementul religios (turla, crucea) nu sacralizează erosul, ci îl metaforizează ca absență: prin înlocuirea cu sămânța. Dispariția conturului este un efect al presimțirii morții, iar îmbrățișarea reduce ființa până la linia dintre a fi și a nu mai fi. Conturul este momentul dinaintea dispariției. Premoniția funcționează ca forță a existenței, iubirea devenind un mod de a simți sfârșitul, nu de a-l implora. Esențial – crucea nu este distrusă, ci asimilată. Levănțica transformă simbolul creștin într-un element panteist, unde totul reintră în ciclul naturii (transcendența este absorbită de viața cosmică).

Frumusețea este irepetabilă și postumă. Ea nu mai aparține vieții actuale, ci momentului dispariției, ființa se ascunde înapoia buchetului cu flori de câmp. Gelu Ungureanu propune una dintre cele mai subtile imagini ale morții presimțite din poezia românească recentă.

(…extrase din critica literară asupra poeziei platonice a autorului)