Publicat la editura Eikon 2022

FURT LA LIMITA CULPEI

Vai mie!
Nu mă recunosc.
Mă simt fără istorie,
fără trecut, fără-nceput,
fără definiție;
îmi caut înfățișarea credinței.
Poate mi le-a furat cineva,
din greșeală.
Am uitat numele străzii.
Vizibil stânjenit, doresc să-ntreb
un trecător:
să spună anul, luna,
ziua.
În amiaza mare
să-ntreb bănuitor, să audă
toată lumea:
„În curând va fi deschisă expoziția
mult așteptată?”…

Am rămas așa, dintr-o zi de Crăciun,
uitucă –
despre tot ce-ar mai putea
să vină…

ȚINTĂ ȘI COMPLICE

Vreau să trec neobservat
precum un rege deghizat,
la cumpărături, într-o piață
mărginașă și ieftină.
Fac pregătiri: mă îmbăiez cu
umbra de salcâm înflorit,
apoi intru în livada inundată
de cărări;
pe unde noapte de noapte
se iubesc sufletele părăsite,
iar în zori,
extenuate, se prăvălesc
spre cer.
Presimțirea mă-nchide-n ireal;
începe jocul alba-neagra:
sunt țintă și complice.
În portița livezii pustii,
așteaptă vagabondul din mine –
nerăbdător,
și rătăcit cu firea!

FURT LA LIMITA CULPEI – 2

Furt la limita culpei. Îndemnat
la imprudență,
ani de-a rândul am ocultat
creanțele în cârciumi,
în tutungerii și, mai cu seamă, în
avutul obștesc.
Tacit, am sperat apoi în amnistii,
chiar despăgubiri,
de la Împărăție
și din partea propriei simțiri.
A venit cea de sus,
redându-mi libertatea zborului
deasupra nimicului.
Să văd ce fac cu
cealaltă care mă tot amână,
precum
plata datoriei;
așa să știți…

AVATAR
Maestrului Liviu Antonesei

Mă înconjur cu atâtea și-atâtea
pierderi…
Cerbul își caută cornul frânt
până aproape de blocul turn.
Cu umbra răvășită și amară,
se-ntoarce-n crâng:
muget, durere și sfială…
L-am aflat în hățișul descompus
de lumină și putregai…
Posesia inexplicabilului
mă-nhață ca o haită
de coioți.
Unde să fie confluența gajului
promis,
cu fuga improvizată în această
precaritate,
tot mereu renăscută?

PERSUASIUNE

Ies din colectivitate;
cu urechea lipită de fața
pământului, aștept de un timp
s-aud semnalul:
tropotul de cai goniți de
vântul dinspre Apus.
Când se ivesc,
în glumă voi prinde unul;
eventual cel mai mic și
pricăjit, după puterile mele.
Îi pun în față tava cu jăratic;
cu șiretenie bine simulată,
am să-l privesc drept în ochi,
să-i citesc gândurile;
îl conving cumva să spună,
dacă se consideră răpciugă,
grebănos, dupuros și cel mai
slab din herghelie!