PUBLICAT LA EDITURA EIKON 2021

ECOU OPRIT

Rotundă noapte
clipită-n ochi;
pe sfere
căzute sub poduri
în ample îndoieli
făcute noduri;
te zbați pierdută-n tropot,
enigmă răvășită
în calea unui mag:
bob zăbavă spre un alt
meleag.

ANCESTRAL

Negură spartă. Cioburi în sine
nu sunt,
numai suflete cufundate
în ultimele descompuneri,
ce trezesc tremurul
lung al minții.
Tindem tot mai timid
spre adevărata iubire,
dar mai cu seamă să refacem
din ciocan și foale;
negura pe nicovale!

DUREREA ÎNȚELEGERII

Pașii înțeleptului sunt rari,
ca semințele încolțite-n ger.
Tăciuni rămași din descântec.
Să-i pui la loc în cenușă;
întețește-i, însuflețit fugar!
Nu anima prea mult
inima;
de înstrăinare vei avea parte,
iar împăcarea de sine
va suferi.
Cauți orbește lumina drumului
prin spatele oglinzii;
acolo e doar steaua amorțită
de mult
pe drumul – robilor!

PERENITATE

Pufăitul foalelor întrece toate
răsuflările din șatră;
numai așa, cu roșul intens al jarului,
s-ar mândri până și ucenicii
neastâmpăratului Iad.
Fierul încălzit până la moliciune,
ținut în cleștele lung și lovit
cu măiestrie de artist, se transformă
în securi, topoare, cuțite, potcoave,
sape etc., făcând nicovala
să intoneze tot atâtea imnuri. Toți
le știu pe de rost:
de la ăl cu țâța-n gură, pân’
la cel cu barba sură.
Cu ele s-au născut, botezat,
s-au unit în familii – până
le ascund cu grijă în pământul
primitor –
răsad pentru noile balade.