(ANTOLOGIE LIRICĂ)

MICA PARALELĂ

Peste poate m-am săturat
să trec gardul în grădina ta;
muzele mele, ielele
s-au plictisit în rutină
şi n-am surprins în imagini
momentul în care m-au atras
atunci când sufeream de singurătate.

Nu ştii şi nu ştii:
sorții nu m-au înșelat totdeauna;

mai ales acum,
când mi-am înfipt casa
în Podișul Getic
precum Moise cortul, la Mara,
în drumul său visat

spre Canaan.

SE FĂCEA…

Se făcea că pictam fațada
unei biserici, stăteam
pe schela firavă, nesigură;

nu aveam pensule,
căința era suficientă,
iar sfinții căpătau contur evlavios
cu fiecare zi;

numai că schela firavă
mă făcea
să așez pe chipul sfinților
un sentiment de nesiguranță
și oarecare teamă.

FRICA DE ALB

Cândva,
am pictat fațada unei biserici.

Căința platonică m-a încurajat,
apoi m-a părăsit
lăsându-mi în loc asceza
stăpână așteptării.

De-odată-mi zic;
divide privirea
și vezi-ți sfinții în canon;
și-i văd
fără zicere
unul câte unul,
nesiguri și oarecum temători,
retrăgându-se tiptil la adăpost
în pronaosul bisericii,
rămasă acum săracă

de un alb imaculat.