(DIN CARTEA „ÎN PODIȘUL GETIC)

ACASĂ, în Podișul Getic, lipesc Zenitul pe verticală, un fel de poster alcătuit din desenele fiicelor mele din clasa întâi; Apusul mi-a

rămas întipărit pe retină din privirile bunicii materne, de atunci, de când îmi povestea cum a plecat bunicul la război și n-a mai venit; înserarea am înseilat-o din carpetele țesute de mama în război; noaptea am decupat-o din pozele bunicilor paterni cu grijă, să nu le deranjez chipurile, iar zorii… zorii mi i-a pictat Iulia când a intrat azi pe poartă.

Din când în când

Dumnezeu poposește pe aici. Preferă satul și pădurea amestecându-se printre oameni gânditor și sfios.

Neglijând Preaînaltul, primăvara

vine să-și usuce rufele pe Paralela 45 unde vântul bate blând dar și șugubăț aruncându-i-le uneori

prin desișuri, pe ape, peste noi. Nu se supără!

În schimb, mai atârnă câte o oaie ori un miel, de Paști; jertfă sieși

bucurie a întregirii Împărăției Cerești.

(DIN CARTEA „REVERBERAȚII”)

REVERIE

Curtoazie. Îmi cenzurez singur limbajul.

Refac esența.

Reverie. Picuri de timp înghețați.

S-a făcut frumos. N-ai văzut cine-a intrat,

cine a ieșit
au rămas două mere fără cuprins.

Să-mi faci acum primăvara întreagă,
ca totul să treacă firesc
când voi adormi pe balanță
cu somnul deocheat de echilibru.

ANTIDOTUL PUNCTULUI

Când cirezile de nori

nu mai erau ale mele

îmbrățișam perna nopții

clandestin și sărac

ritmul păsărilor
n-avea crengi și nici măsură

iubeam.

Câinii aruncau trepte către lună

urcau cu teamă pe ecou

fluviul curgea dedesubt, în ritmul păsărilor,

cu patima ascunsă.

Moartea venea și pleca egal

copiii îi desenau sinuos
și-i ofereau puncte, drept bonus și antidot.