Redau mai jos un poem din acest volum coceput prin tehnica poetică a palimpsestului

OARA

Hai, vino! Abia, abia, se aude chemarea
obscură ce stă să se prăbușească
în iluzii.
Odaia de somn copleșită, împinge
din vis copila, făptură neîntregită, spre
adoratorul deplin.
Cu simțuri răsfirate de om nătâng,
nu vei găsi ieșirea
din brâul sorții :
fără scăpare se va destrăma din cuib
spre armonia din adânc.
Lasă-mă să ghicesc ceva din născocirea ce-ți
risipește cu atâta ardoare farmecul lăuntric,
încă ingenuu.
Simțămintele se oglindesc în van,
confuz,
ca lumânarea ce pâlpâie a furtună
în fața ceasului cel rău –
spărtură în liniștea cimitirului.

Vino să strălucești mai bine aici,
în elegia ce devorează nocturna
tăcerilor,
între pragul virtual și părerile tale
bătute-n cuie.
Aici, unde numai inefabilul
te poate lămuri să înțelegi câte
ceva din ceea ce vezi.

♣♣
Lino, uitai tesla în clopotniță! Lina auzi ce spune bărbatu-său Ștefan, dar nu zise nimic; era miezul nopții. Cu mișcări grăbite, puțin nesigure, bunicul a ieșit din așternut și sumar cum era îmbrăcat a pornit către clopotniță. Nu era departe. Când se apropie de locul unde se afla clădirea cu pricina, a rămas țintuit locului. Pe lanțul de mijloc al gardului de lângă clopotniță, înălțată într-un echilibru nefiresc, sta o făptură despletită, într-un veșmânt alb, lung, cu ochii sclipindu-i în luna plină ce ilumina difuz scena.
A dat să facă un pas în față spre bina, dar s-a pomenit alergând înapoi către casă, cu un elan de care nu avea prea multă cunoștință. A intrat tiptil înapoi în țoală fără să scoată un cuvânt… Dimineața, în drum spre lucru, la clopotnița de lângă biserica cimitirului, mintea i se limpezi deodată și își aminti de vorbăria satului în legătură cu fata vecinei de lângă clopotniță. Oara, pe numele său mic, adolescentă, ieșea uneori din casă în nopțile cu lună plină și se preumbla pe unde nu gândeai, cică era lunatică.
Ajungând la binaua în lucru, Stefan o întâlni pe Leana lui Bildir, mergând de mână cu fiică-sa, Oara, către școală. Copila întoarse capul spre Ștefan, și merse așa până nu se mai văzură.
Tesla nu mai era în locul unde o lăsase, zăcea pe pragul clopotniței, parcă obosită de noaptea lungă cu lună plină