GELU UNGUREANU

                                INVOCAȚII IN REM
                                (Antologie lirică)


               

                       Prefață de Adrian Alui Gheorghe
         


                         Traducerea poemelor în limba
                         franceză, realizată de scriitoarea                                                         și  
                         traducătoarea Amalia Achard


                                    


                                    




                                       EIKON 
                             
                                     București 2026





STATU- QUO


Nu se mișcă mai nimic. Doar
umbra mea se scarpină 
nervos. Toamna găsește gospodarii	
cu ochii fixați în golul
cerului. Singurul adevăr e pomul
în care atârnă un măr zbârcit.

Tăcerea se odihnește într-un
vârf de opincă,
nimeni nu are ceva
împotrivă.

Dacă ar fi să se întâmple oarece
prin constelații, va fi	
afectată umbra mea,
ochii gospodarilor, precum și
vârful opincii.



Statu quo

Rien ne bouge
seule mon ombre se gratte nerveusement.
L’automne surprend les maîtres de maison
le regard fixé sur le vide du ciel.
La seule vérité est l’arbre
où pend une pomme ratatinée.

Le silence repose
sur le bout de la poulaine,
personne n’y trouve à redire.

Si quelque chose se passait
à travers les constellations, cela affecterait
mon ombre, les yeux des maîtres de maison
et la pointe de la poulaine.



SERVITUTE


Sunt cântece destule ─
alegem un imn tăios ori
un molatic îndemn?

Marile noastre ferestre au
ferecături pe cât de atrăgătoare
pe atât de neînsuflețite.

Așteptăm să traducem din
limba în care nu se vorbește?

Răbdăm așa cum munții
țin în poală verdele
țepos,
preferăm o sugestie neînțeleasă
și ne mirăm de parcă am 
găsit hieroglife
în abecedar.



Servitude


Il y a suffisamment de chants –
choisit-on un hymne vif
ou une exhortation mollasse ?

Nos grandes fenêtres ont
des sertissages aussi attrayants
qu’inanimées.

Attend-on de traduire
d’une langue non parlée ?

On patiente comme les montagnes
tiennent le vert raide sur leurs genoux,
on préfère une suggestion incomprise
et on s’étonne comme si
on avait trouvé
des hiéroglyphes
dans l’alphabet.